28.6 C
Județul Ilfov
4 mai, 2025

Călătoria apei, văzută prin ochii elevilor din Brănești

În cadrul programului educațional „Săptămâna Verde”, elevii de la Școala Gimnazială nr.1 din Brănești au avut parte de o experiență interactivă și educativă, vizitând două obiective de importanță majoră ale companiei Apă Ilfov, situate în localitatea Bragadiru.

Împreună cu profesorii coordonatori, copiii au participat la un tur ghidat al Stației de Epurare a Apelor Uzate, unde au putut urmări pas cu pas procesul complex prin care apa murdară este curățată înainte de a fi redată naturii. Specialiștii Apă Ilfov le-au explicat elevilor cum se extrag grăsimile, cum bacteriile „mănâncă” reziduurile organice și cum nămolul rezultat devine sursă de energie electrică și termică. La finalul procesului, apa epurată este deversată în râul Sabar, într-o formă sigură pentru mediu.

Vizita a continuat la Laboratorul de Analize Ape Potabile și Ape Uzate, acreditat RENAR. Aici, elevii au fost întâmpinați cu o serie de experimente demonstrative, menite să le arate cum se determină duritatea apei și ce pași sunt necesari pentru ca aceasta să devină potabilă. Fascinația copiilor pentru noile informații a fost evidentă, aceștia punând întrebări și arătând un real interes față de procesele prezentate.

Reprezentanții Apă Ilfov au fost, la rândul lor, impresionați de curiozitatea și nivelul de cunoștințe al elevilor, apreciind implicarea acestora în activitate. „Au cunoștințe solide și dorință să învețe, să afle cât mai multe. Atât lor, cât și cadrelor didactice le mulțumim pentru participare!”, au transmis reprezentanții companiei.

Astfel de inițiative, desfășurate sub umbrela „Săptămânii Verzi”, reprezintă un pas important în educarea tinerei generații în spiritul protejării mediului și al utilizării responsabile a resurselor naturale.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/calatoria-apei-vazuta-prin-ochii-elevilor-din-branesti-994735.html

Ultimă oră

Același autor