28.6 C
Județul Ilfov
4 mai, 2025

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, în urma deciziei de anulare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

Vineri după-amiază un protestatar s-a urcat pe sediul clădirii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Gestul intervine după decizia instanței de a anula hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024.

ACTUALIZARE 19:21 Bărbatul refuză să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. „Totodată, mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, ceea ce a dus la blocarea traficului rutier”, informează Jandarmeria.

”În acest moment, mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, producând blocarea traficului rutier. Facem apel către toţi participanţii să respecte recomandările forţelor de ordine, pentru siguranţa lor şi a celorlalţi cetăţeni. De asemenea, recomandăm tuturor participanţilor la această manifestaţie să identifice căi de dialog şi de exprimare a opiniilor într-un mod legal şi civilizat, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi cetăţeni”, mai spune Jandarmeria Bucureşti.

ȘTIREA INIȚIALĂ Bărbatul care s-a urcat pe sediul ÎCCJ amenință că se va arunca, informează Digi 24, care spune că este vorba de un cunoscut protestatar de la demonstrațiile pro Georgescu.

Vineri, ÎCCJ a admis recursurile CCR și ale Parchetului la decizia magistratului de la Curtea de Apel Ploiești care a desființat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Soluția instanței supreme este definitivă.

„Sunt aici, în jurul Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai mulți jandarmi care încearcă să țină sub control toată această situație. Așteptăm să vedem cum vor interveni forțele pentru a-l convinge să coboare de acolo și să nu recurgă în final, la un gest extrem”, a relatat de la fața locului jurnalistul Digi24.

”În jurul orei 16:20, un bărbat a escaladat un zid din spatele sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a urcat pe scara exterioară de incendiu şi a ajuns pe acoperişul instituţiei. Menţionăm faptul că au fost dispuse de îndată toate măsurile în vederea delimitării zonei şi protejării tuturor persoanelor”, a transmis, vineri seară, Jandarmeria Bucureşti.

Echipele de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale sosite la adresă discută cu bărbatul. Acolo se află şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

”În acest moment, persoana refuză să coboare şi să coopereze cu forţele de ordine, punându-se în pericol”, a precizat sursa citată.

Înalta Curte de Casație și Justiție

, după contestațiile depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea Constituţională a României. „Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-protestatar-s-a-urcat-pe-sediul-inaltei-curti-in-urma-deciziei-de-anulare-a-hotararii-luate-de-curtea-de-apel-ploiesti-3214071

Ultimă oră

Același autor