Alertă pe A3 București – Ploiești, în urma unui accident cu cisternă. CNAIR avertizează că este pericol de explozie

Polițiștii de la InfoTrafic au anunțat căîn urma exploziei unei anvelope, o cisternă „a rămas imobilizată pe carosabil pe Autostrada A3 sensul București – Ploiești, la kilometrul 38, în zona localității Gruiu, județul Ilfov”.

Evenimentul produs luni, în jurul orei 11.30, nu s-a soldat cu victime, dar traficul a fost oprit pentru verificări și în vederea extragerii autovehiculului, fiind deviată circulația între kilometrii 31 și 43 (nodurile rutiere Snagov – Dumbrava).

„Şoferul unei cisterne cu GPL a pierdut controlul volanului şi a intrat de pe Calea 1 pe Calea 2, s-a răsturnat şi a rupt parapetul median”, a precizat CNAIR, arătând că în zonă există pericol de explozie.

Traficul a fost deviat pe DN1.

Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/actual/stiri-locale/72241-alerta-pe-a3-bucuresti-ploiesti-in-urma-unui-accident-cu-cisterna-cnair-avertizeaza-ca-este-pericol-de-explozie

Ultimă oră

Același autor