24.1 C
Județul Ilfov
2 iulie, 2025

„Conștient, nu dependent” – Campania antidrog a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României ajunge la tinerii în recuperare

În cadrul campaniei naționale „Conștient, nu dependent”, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României pe 26 iunie de Ziua Internațională de Luptă Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, a fost organizată o acțiune profundă și emoționantă: întâlnirile cu tineri aflați în proces de recuperare și reintegrare, desfășurate la Centrul Teen Challenge din Grădiștea, județul Ilfov.

Această inițiativă a creat un spațiu autentic de dialog, în care poveștile reale de viață, suferințele, recăderile, dar și momentele de speranță au fost împărtășite sincer, fără mască. Tinerii din centru, unii dintre ei la început de drum, alții aflați în etape avansate ale recuperării, au vorbit despre alegerile greșite, capcanele dependenței și drumul anevoios spre vindecare.

Pentru echipa campaniei, întâlnirea a fost o lecție de umanitate și conștientizare. S-a discutat deschis despre cum consumul de substanțe interzise distruge relații, sănătate, viitor, dar și despre cât de important este sprijinul emoțional, accesul la consiliere, tratament specializat și comunitate. Printre invitați s-a numărat și expertul antidrog Cătălin Țone, care a transmis un mesaj puternic despre pericolele reale ale consumului și necesitatea intervenției timpurii.

Centrul Teen Challenge, recunoscut pentru activitatea sa în reintegrarea persoanelor afectate de dependență, devine un partener esențial în demersul campaniei „Conștient, nu dependent”. Aici, lupta împotriva drogurilor capătă un chip uman – chipul celor care încearcă să se salveze, zi de zi.

România se confruntă cu o realitate dură: vârsta la care copiii intră în contact cu drogurile scade alarmant, ajungând sub 13 ani în unele județe. Aproape 1 din 10 liceeni a consumat droguri cel puțin o dată, iar în ultimii cinci ani numărul consumatorilor tratați a crescut cu peste 70%. Cu toate acestea, centrele de sprijin sunt insuficiente, iar specialiștii din domeniu sunt adesea depășiți de amploarea fenomenului.

Campania „Conștient, nu dependent” continuă cu acțiuni în întreaga țară: întâlniri comunitare, sesiuni de educație în școli, ghiduri antidrog pentru părinți, formarea unei rețele naționale de ambasadori locali și o hartă digitală care va urmări în timp real impactul activităților.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/social/constient-nu-dependent-campania-antidrog-a-fundatiei-dan-voiculescu-pentru-dezvoltarea-romaniei-ajunge-la-tinerii-in-recuperare-1002126.html

Ultimă oră

Același autor