În preajma Paștelui… Binele a îmbrăcat copiii în bucurie, la Parohia Sudiți

Așa se explică faptul că, în biserica Parohiei Sudiți, din comuna Nuci, în ziua de sâmbătă, 28 martie 2026, timpul a căpătat o liniște aparte, ca o clipă de răgaz a sufletului. Nu pentru a amuți, ci pentru a lăsa emoția să vorbească și lumina faptelor bune să se reverse blând peste inimile celor mici și ale celor mari, deopotrivă. Cea de-a doua ediție a proiectului ”Îmbracă un copil în haine noi de Sfintele Paști”, demarat de clericii parohiei, a prins contur firesc, ca o inițiativă care rodește din rădăcini adânc înfipte în credință și bunătate. Aproape 80 de copii din satele comunei Nuci au simțit căldura acestei purtări de grijă, descoperind, dincolo de daruri, sprijinul și apropierea unei comunități care îi poartă în gând și în suflet.

Pentru cei mici, din inimă

Micuții au primit haine noi și, odată cu ele, o mângâiere, o îmbrățișare și un semn că sunt văzuți, prețuiți și iubiți. ”În biserica Parohiei Sudiți din satul ilfovean Merii Petchii s-a desfășurat sâmbătă, 28 martie 2026, finalul celei de-a doua ediție a proiectului umanitar „Îmbracă un copil în haine noi de Sfintele Paști”. Această frumoasă inițiativă filantropică a adus din nou bucurie în sufletele copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, atât din cadrul parohiei, cât și din comuna Nuci, elevi în cadrul școlii aflate pe raza parohiei noastre. Și în acest an, numeroși copii au beneficiat de daruri constând în haine noi, pregătite cu grijă și dragoste de oameni cu inimă mare. Acțiunea a fost posibilă datorită implicării credincioșilor din parohie, dar și a altor binefăcători din diferite județe ale țării, care au dorit să contribuie la această lucrare de suflet. Fiecare copil a primit unul sau mai multe rânduri de haine noi, iar bucuria și emoția lor au fost cea mai frumoasă răsplată pentru toți cei implicați. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit organizarea acestei a doua ediții, precum și tuturor donatorilor care, prin generozitatea lor, au adus lumină și speranță în pragul Sfintelor Sărbători Pascale”, ne-a spus părintele paroh Mihail Florin. Cuvintele pline de dragoste ale părintelui au venit ca o rugăciune rostită prin fapte. În ele se simt recunoștința, smerenia și acea liniște profundă care se așterne doar atunci când știi că ai făcut binele fără a aștepta nimic în schimb. În ochii copiilor, hainele noi au prins viață. Căci ele sunt minunate daruri, dar și începuturi. Pași mici făcuți spre o bucurie mai mare, spre o copilărie mai senină. Zâmbetele lor au umplut biserica mai mult decât orice cântare, iar emoția a devenit limbaj comun, universal. Poate că și acesta este, de fapt, un miracol al Paștelui, nu numai lumina care coboară din Cer, ci și cea care se aprinde între oameni prin gesturi simple, prin dăruiri și prin comunități care aleg să fie împreună. A doua ediție a proiectului parohiei a arătat că binele nu este întâmplător. El este ales, cultivat și trăit. Și în biserica Parohiei Sudiți, în acea zi de primăvară, binele a îmbrăcat chip de copil. Și a zâmbit.

Sursa: https://jurnaluldeilfov.ro/in-preajma-pastelui-binele-a-imbracat-copiii-in-bucurie-la-parohia-suditi/

Ultimă oră

Același autor